Este una din poeziile care mi-au ramas in suflet si le-am tinut cu mine pe orisiunde am fost.
S-a dus zapada alba de pe intinsul tarii,
S-au dus zilele Babei si noptile vegherii.
Campia scoate aburi; pe umedul pamant
Se-ntind carari uscate de-al primaverii vant.
S-au dus zilele Babei si noptile vegherii.
Campia scoate aburi; pe umedul pamant
Se-ntind carari uscate de-al primaverii vant.
Lumina e mai calda si-n inima patrunde;
Prin rapi adanci zapada de soare se ascunde.
Paraiele umflate curg iute sopotind,
si mugurii pe creanga se vad imbobocind.
Prin rapi adanci zapada de soare se ascunde.
Paraiele umflate curg iute sopotind,
si mugurii pe creanga se vad imbobocind.
O, Doamne! iata-un flutur ce prin vazduh se perde!
In campul vested iata un fir de iarba verde
Pe care-ncet se urca un galbin gandacel,
si sub a lui povara il pleaca-ncetinel.
In campul vested iata un fir de iarba verde
Pe care-ncet se urca un galbin gandacel,
si sub a lui povara il pleaca-ncetinel.
Un fir de iarba verde, o raza-ncalzitoare,
Un gandacel, un flutur, un clopotel in floare,
Dupa o iarna lunga s-un dor nemarginit,
Aprind un soare dulce in sufletul uimit!
Un gandacel, un flutur, un clopotel in floare,
Dupa o iarna lunga s-un dor nemarginit,
Aprind un soare dulce in sufletul uimit!
Zice Alecsandri, Romanul caracterizeaza sub forme poetice sau glumete toate variatiile timpului. Astfel, ii place a numi zilele Babei, zilele cele dentai ale lunei mart (giboulées de Mars), pretinzand ca ele sunt nesuferite, ca o baba care se cearta necontenit, si plange, se boceste si nu lasa pe nime in pace. insa adevarata denumire de zilele Babei e bazata pe sarbatoarea Dochiei (baba Dochia), ce cade la inceputul lui mart. Acele zile sunt urmate de zilele cocostarcului, a mieilor, a ciocarliei, a randunelelor etc., care prevestesc reintoarcerea in tara a paserilor pribegite de cu toamna si epoha nasterii mieilor.
